NOUTATI

Mesaj la o aniversare

Stimaţi Colegi Membri ai Societatii Romane de Geotehnica si Fundatii

De ce transmitem acum acest mesaj?

Deoarece ne aflam intr-un moment complicat, neaşteptat si neobişnuit al vieţii personale si profesionale, care a condus la abordări diferite in relaţiile interumane si intercolegiale, ca Membri voluntari ai unei Societăţi Profesionale Naţionale având caracter tehnic si ştiinţific, consider ca este bine, intr-un astfel de moment de cumpăna sa ne reamintim care sunt scopurile activităţii noastre colegiale, care sunt obiectivele si mijloacele pentru realizarea acestora.

SRGF ca Societate Naţionala s-a înfiinţat in anul 1990 si iată ca in aceasta primăvara aniversam 30 de ani existenta, caracterizata prin aplicarea si respectarea prevederilor statutare asa cum au fost gândite si aprobate de membrii fondatori ai acestei societăţi si perpetuate de actualii membrii.

La acest moment aniversar as ruga pe toţi membrii SRGF sa deschidă pagina web a SRGF si sa recitească articolele din STATUT referitoare la forma, scopul si obiectivele SRGF precum si Codul de etica profesionala si sa-si acorde un timp de reflecţie.

Vom observa ca SRGF reprezintă o organizaţie profesionala a specialiştilor cu pregătire superioara din domeniul Geotehnica si Fundaţii, promovand cooperarea intre aceştia, militând pentru respectarea de către aceşti specialişti a normelor eticii profesionale.

De ce transmitem acum acest mesaj?

Încercăm sa realizam un scurt bilanţ al acestor ani, care in mod firesc ar fi fost prezentat la a XIV-a Conferinţa Naţionala de Geotehnica si Fundatii de la Bucureşti din septembrie 2020. Cum situaţia a impus amânarea acesteia in iunie 2021, marcam momentul celor 30 de ani prin sublinierea principalelor activităţi si realizări ale SRGF pe plan naţional si internaţional.

In acest scop, in sistem electronic si virtual, pe pagina web a SRGF sa revedem împreuna, colecţia RRGF (Revista Romana de Geotehnica si Fundatii), si vom regasi momente si activitati tehnice si stiintifice de prestigiu organizate de membrii SRGF.

Virtual sau fizic, sa ne întoarcem in bibliotecile proprii si sa răsfoim volumele Conferinţelor Naţionale care prin conţinut constituie o dovada elocventa a creşterii si dezvoltării Scolii Romaneşti de Geotehnica si Fundaţii. Sa recitim momentele de istorie a SRGF evocate adesea de Profesorul Iacint Manoliu in volumul Conferinţei Naţionale de la Cluj (2016) ca si in paginile RRGF.

Virtual, sa intram pe pagina web a ISSMGE sa regăsim in volumele Conferinţelor Europene si Internationale articolele reprezentaţilor SRGF, a căror participare si prezenta fizica au crescut numeric si calitativ an de an, asigurând vizibilitatea si prestigiul internaţional al României in domeniul Geotehnica si Fundaţii.

Stimaţi colegi, am putea sa marcam acest moment aniversar la a XIV-a Conferinţa Naţionala de la Bucureşti prin volumul si calitatea articolelor si prezentărilor dumneavoastra, deoarece viata ne-a oferit un răgaz pentru pregătirea unor lucrări profesionale si ştiinţifice de un înalt nivel. Sa ne întrebam astfel fiecare cum vom putea contribui pentru a asigura Conferinţei caracterul Aniversar!

Desigur acest mesaj nu si-a propus sa constituie un raport de activitate, dar reprezintă o sinteza care demonstrează ca prin activităţile specifice desfăşurate de membrii filialelor (Bucuresti, Cluj, Iaşi, Timişoara) SRGF răspunde scopului sau statutar.

Astfel, pe plan naţional a intrat deja in tradiţie organizarea periodica (minimal semestrial) de catre SRGF central si respectiv filiale, cu sprijinul membrilor colectivi, a unor manifestări ştiinţifice de diseminare a celor mai noi si moderne metode de calcul, abordari teoretice si practice, norme tehnice, tehnologii, produse si materiale specifice domeniului.

La multe din aceste manifestari au participat alaturi de specialistii romani, personalitati marcante din lumea geotehnicii mondiale, inclusiv din conducerea ISSMGE, presedintele precum si vicepresedintii pentru Europa.

Pe plan internaţional SRGF este o prezenta activa probata prin organizarea cu succes a Conferinţei Europene a Tinerilor Ingineri Geotehnicieni (Sibiu, 2016) unde a fost lansat sloganul devenit celebru internaţional Proud to be Geotechnical Engineer, ca si prin incredintarea organizarii Conferintei Dunarene-Europene de Inginerie Geotehnica la Bucuresti in 2022.

Reprezentam un nume in Ingineria Geotehnica Europeana, castigat prin activitatea stiintifica a inaintasilor nostri, dar si a membrilor actuali, care lucreaza in diferite comitete tehnice, care sunt prezenti activ la diferitele manifestari stiintifice ca autori ai lucrarilor prezentate, presedinti de sectii, moderatori. Profesori europeni de prestigiu au fost bucuroşi si mândrii sa primeasca la recomandarea si cu susţinerea SRGF titlul de Profesor honoris causa al universitatilor romanesti – UTCB; UT Iasi, UT Cluj-Napoca.

Ca diversificare si extindere a activităţilor SRGF pe plan national trebuie subliniate si acţiunile de noutate prin care se realizeaza un transfer de cunoştinţe intre generaţii prin diferite metode didactice, respectiv Tabara de geotehnica organizata prin rotaţie de filiale si cursurile de pregătire profesionala organizate de filialele SRGF impreuna cu Universitatile Tehnice din tara.

Toate aceste activitati si cu precadere Conferintele Nationale, reprezinta momente sociale de intalnire organizata a membrilor noştri, prilej pentru dezbateri profesionale, schimburi de idei, păreri si initiative, constituind astfel cadrul Adunarilor Generale.

Astăzi la un moment aniversar virtual, amânat fizic pentru o perioada mai sănătoasa si sigura, privind cu nostalgie si respect in urma, poate cu satisfacţiile unor reuşite, dar chiar si in spirit autocritic, observam faptul ca activităţile citate sau poate si unele uitate, dar toate realizate, se datorează muncii voluntare a unui număr relativ redus de membri activi in organizarea acestor evenimente, la care participa fizic in general un număr însemnat de membri, ceea ce ne bucura, dar din păcate, mare parte dintre aceştia rămân pasivi, ceea ce ne întristează.

Nu am reuşit sa creăm o emulaţie in rândul tuturor colegilor noştri si iată ca mai avem destule de făcut. Dupa trei decenii de existenta in forma de lucru actuala, dar in realitate dupa peste jumatate de secol de activitate ştiinţifica organizata naţionala in domeniul de Geotehnica si Fundatii, este evident ca in SRGF sunt necesare diversificari ale activităţilor intr-un cadru modern de dialog si diseminare a informaţiilor, adaptarea stilului de munca la posibilităţile tehnice si tehnologice actuale, cu implicarea mai larga a membrilor societatii.

In astfel de acţiuni de înnoire a unor metode si instrumente de lucru nu trebuie uitat sau diluat spiritul real al acestei societati profesionale, caracterul sau ştiinţific si educaţional, necesar unui domeniu ingineresc profund si complex, care implica o mare răspundere seriozitate si competenta, evitând alunecarea catre superficialitate, banal si derizoriu.

Este rolul SRGF de a veghea la păstrarea tradiţiilor si patrimoniului material si spiritual al acestei familii a geotehnicienilor din România, ridicând stacheta tehnica si ştiinţifica prin activităţile sale specifice statutare si respectând codul de etica profesionala.

Orice alte acţiuni care se desfasoara in social-media si care se adreseaza unor grupuri de persoane cu preocupari si in domeniul ingineriei geotehnice, reprezinta initiative personale cu un caracter local temporar si publicitar, fara vizibilitate si recunoastere internationala.

SRGF isi manifesta deschiderea de a primi oricand noi membri si initiative pentru a desfasura activitati educationale, stiintifice cu un continut de fond si nu de forma, conform principiilor sale de organizare si functionare statuate si care asigura recunoasterea sa pe plan international cu drepturile si obligatiile care ne revin.

De ce transmitem acum acest mesaj?

La acest moment aniversar, intr-o perioada dificila, cu speranta vremurilor bune ce vor urma si prin munca noastra, ne dorim sa strangem randurile si sa ramanem uniti in familia SRGF creata de inaintasii nostri si careia trebuie sa-i asiguram viitorul!

MULTA SANATATE SI PUTERE DE MUNCA!

Presedinte SRGF,

Profesor Universitar Emerit Doctor Inginer Sanda MANEAPerioada de desfasurare: Miercuri, Mai 27, 2020 (Toata ziua)